OCD-tulburare-obsesiv-compulsivă

Young,Woman,Suffering,From,A,Severe,Depression/anxiety,(color,Toned,Image;

Tulburare obsesiv compulsivă

Psihiatrii Raluca Crișan și Alexandru Bondar despre tulburarea obsesiv-compulsivă

Principala trăsătură a tulburării obsesiv-compulsive o reprezintă gândurile repetitive, incontrolabile, cu un conținut neplăcut.

Acestea poartă numele de obsesii, sunt experimentate frecvent şi provoacă anxietate.

Pacientul nu poate controla apariţia lor, ele nu au legătură cu evenimente din viața de zi cu zi.

Obsesiile provoacă un disconfort crescut, atât prin faptul că sunt frecvente, cât şi prin faptul că determină apariţia anxietăţii, care nu de puţine ori se poate manifesta ca un atac de panică.

Tulburarea obsesiv-compulsivă nu este o parte a vieții tale. Trateaz-o!

Află mai multe despre psihoterapia și psihiatria de la Clinica Nice

Aproximativ 60% dintre pacienții cu tulburare obsesiv-compulsivă trec prin atacuri de panică.

Pentru a scăpa de acest disconfort, pacientul recurge la comportamente repetitive (de exemplu: spălatul mâinilor, verificarea încuietorilor) sau acte mentale (rugatul, număratul unor obiecte), care poartă numele de compulsii.

Chiar dacă pentru a pune diagnosticul de tulburare obsesiv-compulsivă sunt suficiente doar obsesii sau doar compulsii, prezența unei singure categorii de simptome este neobișnuită. Pacientul are uneori tendința de a considera unele compulsii ca lucruri firești, și le consideră exagerate doar în momentul în care i se atrage atenția asupra frecvenței cu care le face.

Cel mai sugestiv exemplu pentru tulburarea obsesiv-compulsivă este cel al pacientului cu frică de contaminare. Chiar şi într-un mediu foarte curat, gândurile că ar putea lua microbi sunt foarte frecvente, pacientul reușind cu greu să se concentreze la alte activități.

Evită situațiile în care e posibilă contactarea unor germeni, de exemplu nu mai dă mâna când salută. Anxietatea intensă determinată de obsesiile de contaminare, îl face pe pacient să recurgă la spălarea mâinilor, pentru a reduce starea de disconfort.

Această compulsie poate fi atât de frecventă încât se ajunge la producerea unor leziuni.

Criterii de diagnostic:

1. fie prezența obsesiilor

• gânduri persistente, repetate, intrusive și inadecvate, care cauzează disconfort
• nu sunt preocupări în legătură cu viața cotidiană
• pacientul încearcă să le înlăture sau să le înlocuiască cu alte gânduri
Cele mai frecvente obsesii sunt:
• contaminarea: frica de mizerie sau de microbi;
• nevoia de simetrie: tendința de a aranja lucrurile într-un mod perfect, sau nevoia de a face anumite lucruri simetric;
• obsesii somatice: preocupări că va contacta o boală (cele mai frecvent întâlnite sunt cancerul sau SIDA);
• obsesii sexuale sau agresive: gânduri că ar putea face rău cuiva sau că ar face un gest cu conotații sexuale de neconceput;
• îndoiala patologică: atunci când pacientul îşi face griji repetate că din cauza lipsei sale de atenție se poate produce un eveniment grav („şi dacă am lăsat aragazul deschis?”)

2. fie prezența compulsiilor

• comportamente sau acte mentale, excesive, menite să reducă sau să prevină apariția disconfortului cauzat de obsesii
• obsesiile sau compulsiile sunt consumatoare de timp (durează cel puțin o oră pe zi)
• determină un disconfort semnificativ sau o diminuare a funcționalității pacientului pe plan social sau profesional

Cele mai frecvente compulsii sunt:

• verificatul;
• spălatul;
• nevoia de a întreba şi mărturisi;
• simetria şi precizia;
• număratul;

Evoluție:

Debutul bolii este de obicei în adolescență sau devreme în viața adultă, chiar dacă simptome atenuate pot apărea încă din copilărie. Netratată, tulburarea obsesiv-compulsivă are o evoluție cronică cu agravări ale simptomelor în perioadele cu stres crescut.

La început, anxietatea este determinată de un singur gând pe care pacientul îl are în mod repetat. Treptat, ajunge să aibă preocupări exagerate legate și de alte situații, cu toate acestea în centrul atenției rămâne obsesia inițială.

Tulburarea obsesiv-compulsivă este un factor de risc pentru apariția altor boli psihice.

Depresia sau alte tulburări anxioase (Fobia socială, Tulburarea de panică) sunt frecvent întâlnite la cei cu această boală. Există o asociere între tulburarea obsesiv-compulsivă și boli ale ticurilor (de exemplu, boala Tourette) sau între tulburarea obsesiv-compulsivă și tulburări ale apetitului alimentar (bulimia nervoasă).

Disconfortul pe care îl cauzează boala îi determină pe mulți dintre pacienți să se trateze singuri cu alcool sau cu diferite medicamente anxiolitice. Un sindrom de dependență la alcool sau la benzodiazepine nu face decât să agraveze evoluția bolii și să îngreuneze tratarea acesteia.

Tratament:

Prima opțiune în tratamentul tulburării obsesiv-compulsive pentru formele moderat-severe este reprezentată de medicația antidepresivă, și anume de inhibitorii recaptării serotoninei.

Intrarea în acțiune a antidepresivelor este lentă, beneficiile lor putând apărea și la 10-12 săptămâni de la debutul tratamentului. Cum caracteristica bolii este o evoluție imprevizibilă, o durată de cel puțin 2 ani, în care este urmat acest tratament, este justificată.

Terapia cognitiv-comportamentală, specializată în tratarea tulburării obsesiv-compulsive aduce un beneficiu în cazul formelor ușor-moderate. Poate fi folositoare și cazul în care răspunsul la tratamentul medicamentos este parțial.