Tulburare obsesiv-compulsivă

Principala trăsătură a tulburării obsesiv-compulsive o reprezintă gândurile repetitive, incontrolabile, cu un conținut neplăcut.

Acestea poartă numele de obsesii, sunt experimentate frecvent şi  provoacă anxietate.

Pacientul nu poate controla apariţia lor, ele nu au legătură cu evenimente din viața de zi cu zi.

Obsesiile provoacă un disconfort crescut, atât prin faptul că sunt frecvente, cât şi prin faptul că determină apariţia anxietăţii, care nu de puţine ori se poate manifesta ca un atac de panică.

Tulburarea obsesiv-compulsivă nu este o parte a vieții tale. Trateaz-o!

 Aproximativ 60% dintre pacienţii cu tulburare obsesiv-compulsivă trec prin atacuri de panică.

Pentru a scăpa de acest disconfort, pacientul recurge la comportamente repetitive (de exemplu: spălatul mâinilor, verificarea încuietorilor) sau acte mentale (rugatul, număratul unor obiecte), care poartă numele de compulsii.

Chiar dacă pentru a pune diagnosticul de tulburare obsesiv-compulsivă sunt suficiente doar obsesii sau doar compulsii, prezenţa unei singure categorii de simptome este neobişnuită. Pacientul are uneori tendinţa de a considera unele compulsii ca lucruri fireşti, şi le consideră exagerate doar în momentul în care i se atrage atenţia asupra frecvenţei cu care le face.

Cel mai sugestiv exemplu pentru tulburarea obsesiv-compulsivă este cel al pacientului cu frică de contaminare. Chiar şi într-un mediu foarte curat, gândurile că ar putea lua microbi sunt foarte frecvente, pacientul reuşind cu greu să se concentreze la alte activităţi.

Evită situaţiile în care e posibilă contactarea unor germeni, de exemplu nu mai dă mâna când salută. Anxietatea intensă determinată de obsesiile de contaminare, îl face pe pacient să recurgă la spălarea mâinilor, pentru a reduce starea de diconfort.

Această compulsie poate fi atât de frecventă încât se ajunge la producerea unor leziuni.

Criterii de diagnostic:

1. fie prezenţa obsesiilor

• gânduri persistente, repetate, intrusive şi inadecvate, care cauzează disconfort
• nu sunt preocupări în legătură cu viaţa cotidiană
• pacientul încearcă să le înlăture sau să le înlocuiască cu alte gînduri

Cele mai frecvente obsesii sunt:

• contaminarea: frica de mizerie sau de microbi;
• nevoia de simetrie:tendinţa de a aranja lucrurile într-un mod perfect, sau nevoia de a face anumite lucruri simetric;
• obsesii somatice: preocupări că va contacta o boală (cele mai frecvent întâlnite sunt cancerul sau SIDA);
• obsesii sexuale sau agresive:gânduri că ar putea face rău cuiva sau că ar face un gest cu conotaţii sexuale de neconceput;
• îndoiala patologică: atunci când pacientul îşi face griji repetate că din cauza lipsei sale de atenţie se poate produce un eveniment grav („şi dacă am lăsat aragazul deschis?”)

2. fie prezenţa compulsiilor

• comportamente sau acte mentale, excesive, menite să reducă sau să prevină apariţia disconfortului cauzat de obsesii
• obsesiile sau compulsiile sunt consumatoare de timp (durează cel puţin o oră pe zi)
• determină un disconfort semnificativ sau o diminuare a funcţionalităţii pacientului pe plan social sau profesional

Cele mai frecvente compulsii sunt:

• verificatul;
• spălatul;
• nevoia de a întreba şi mărturisi;
• simetria şi precizia;
• număratul;

 

Evoluţie:

Debutul bolii este de obicei în adolescenţă sau devreme în viaţa adultă, chiar dacă simptome atenuate pot apărea încă din copilărie. Netratată, tulburarea obsesiv-compulsivă are o evoluţie cronică cu agravări ale simptomelor în perioadele cu stres crescut.

 

La început, anxietatea este determinată de un singur gând pe care pacientul îl are în mod repetat. Treptat, ajunge să aibă preocupări exagerate legate şi de alte situaţii, cu toate acestea în centrul atenţiei rămâne obsesia iniţială.

 

Tulburarea obsesiv-compulsivă este un factor de risc pentru apariţia altor boli psihice.

Depresia sau alte tulburări anxioase (Fobia socială, Tulburarea de panică) sunt frecvent întâlnite la cei cu această boală. Există o asociere între tulburarea obsesiv-compulsivă şi boli ale ticurilor (de exemplu, boala Tourette) sau între tulburarea obsesiv-compulsivă şi tulburări ale apetitului alimentar (bulimia nervoasă).

Disconfortul pe care îl cauzează boala îi determină pe mulţi dintre pacienţi să se trateze singuri cu alcool sau cu diferite medicamente anxiolitice. Un sindrom de dependenţă la alcool sau la benzodiazepine nu face decât să agraveze evoluţia bolii şi să îngreuneze tratarea acesteia.

Tratament:

Prima opţiune în tratamentul tulburării obsesiv-compulsive pentru formele moderat-severe este reprezentată de medicaţia antidepresivă, şi anume de inhibitorii recaptării serotoninei.

Intrarea în acţiune a antidepresivelor este lentă, beneficiile lor putând apărea şi la 10-12 săptămâni de la debutul tratamentului. Cum caracteristica bolii este o evoluţie imprevizibilă, o durată de cel puţin 2 ani, în care este urmat acest tratament, este justificată.

Terapia cognitiv-comportamentală, specializată în tratarea tulburării obsesiv-compulsive aduce un beneficiu în cazul formelor ușor-moderate. Poate fi folositoare și cazul în care răspunsul la tratamentul medicamentos este parţial.

Chiar dacă benzodiazepinele pot fi de ajutor atunci când pacientul se confruntă cu o anxietate crescută, utilizarea lor mai mult de 4 săptămâni nu este recomandată, din cauza riscului de depedenţă.

 De 10 ani va propunem cel mai complex test psihiatric de screening

Programări flexibile, tratament imediat.