Multiple,Identities.,Close-up,Photo,Of,A,Young,Pretty,Brunette,Girl

Episodul maniacal

Episodul maniacal face parte din manifestările Tulburării bipolare; chiar şi atunci când pacientul este la primul episod, diagnosticul va fi de Tulburare bipolară, episod maniacal unic.
Există tendinţa de a atribui iritabilitatea excesivă si agresivitatea acestei tulburări psihice, deşi îi este caracteristică, mai degrabă, dispoziţia euforică. Ele pot face parte, într-adevăr, din manifestările unui episod maniacal atunci când există o modificare evidentă faţă de un nivel anterior şi când sunt îndeplinite criteriile de diagnostic (de exemplu, pacientul a devenit violent în urmă cu o săptămână, până atunci fiind o persoană echilibrată).

Episoadele manicalale nu sunt o parte a vieții tale. Tratează-le!

Află mai multe despre psihoterapia și psihiatria de la Clinica Nice

Dacă aceste simptome persistă de foarte multă vreme (de ordinul anilor), ele sunt atribuite personalităţii, iar diagnosticul va fi de Tulburare de personalitate. Acest lucru are o mare importanţă pentru pacient şi familia acestuia deoarece în acest ultim caz răspunsul la terapiile medicamentoase va fi de cele mai multe ori modest.

În cazul în care simptomele unui episod maniacal apar în urma utilizării unui drog (cocaină, amfetamine) sau în urma iniţierii unei terapii cu medicaţie antidepresivă, diagnosticul va fi de Tulburare bipolară indusă de o substanţă iar evoluţia bolii şi tratmentul vor fi diferite.

Criterii de diagnostic

• o perioadă distinctă cu dispoziţie foarte bună nejustificată sau iritabilitate anormală şi persistentă ce durează de cel puţin o săptămână;
• cel puţin 3 din următoarele simptome (sunt necesare cel puţin 4 simptome când predomină iritabilitatea):
• stimă de sine exagerată
• scăderea nevoii de somn
• presiunea de a vorbi
• fugă de idei sau experienţa subiectivă ca gândurile îi sunt accelerate
• distractibilitate (atenţia îi este atrasă de stimuli externi fără importanţă)
• creşterea activităţilor orientate spre scop sau stare de nelinişte
• scăderea nevoii de somn
• implicarea imprudentă în activităţi plăcute
• simptomele cauzează o scădere a funcţionalităţii pacientului pe plan profesional sau social.

Tipuri

Episoadele maniacale se împart în funcţie de gravitate în uşoare, moderate şi severe. La stabilirea tipului episodului actual se ţine cont de numărul de simptome caracteristice bolii şi de severitatea acestora, precum şi de gradul în care pacientul poate să funcţioneze.
Dacă dispoziţia crescută este însoţită de halucinaţii (exemplu: pacientul aude voci) sau idei delirante (exemplu: pacientul are convingerea ca este preşedintele ţării; acestea ţin de obicei de stima de sine exagerată) episodul va fi considerat ca fiind sever cu elemente psihotice.

Evolutie

Ca şi în cazul depresiei, este foarte important ca episoadele maniacale să treacă fără ca bolnavul să păstreze unele din simptomele caracteristice acestei boli. De exemplu, un pacient poate sa nu mai aibă iritabilitate sau implicarea riscantă în activităţi plăcute, fapt ce este văzut ca un progres considerabil, dar păstrează presiunea de a vorbi şi nevoia redusă de somn.

Această situaţie poartă denumirea de remisiune parţială şi se asociază cu o creştere a riscului de reapariţie a unui episod maniacal şi de cronicizare a simptomelor ; anunţă practic un prognostic nefavorabil al bolii. Numărul mare de episoade pe care le are un pacient se asociază de asemenea cu un risc crescut de cronicizare a bolii (pacientul nu mai reuşeşte să iasă din starea de nelinişte, cu iritabilitate, hiperactivitate şi somn redus, convieţuirea cu o astfel de persoană fiind foarte dificilă).
Din această cauză este esenţială prezentarea cât mai rapidă la medic odată ce episodul s-a declanşat şi convingerea pacientului de necesitatea tratamentului medicamentos, fapt ce nu este de cele mai multe ori uşor de realizat.

Tratament

Cum foarte mulţi dintre cei care trec printr-un episod maniacal au avut deja o tulburare depresivă, există posibilitatea ca pacientul să ia medicaţie antidepresivă. În momentul declanşării unui episod maniacal este esenţială oprirea antidepresivelor.
În funcţie de gravitatea simptomelor şi de răspunsul la tratament de până atunci se poate alege între stabilizatoare ale dispoziţiei sau medicamente antipsihotice.
În cazul în care este ales un stabilizator al dispoziţiei, sunt preferate acidul valproic sau litiul. Acesta din urmă are avantajul ca oferă o protecţie mai bună faţă de reapariţia episoadelor maniacale şi reduce riscul de suicid sau heteroagresivitate, dar necesită rigurozitate în administrarea medicamentului. O administrare neregulată sau oprirea bruscă a litiului favorizează tocmai apariţia episoadelor maniacale. Din păcate, litiul este utilizat destul de puţin în ultima vreme, pe de o parte din cauza disponibilităţii reduse în farmaciile din România şi pe de altă parte din cauza efectelor adverse asociate unei administrări îndelungate. Amploarea acestora este de multe ori exagerată.

Un alt stabilizator al dispoziţiei este carbamazepina, dar utilizarea acesteia este limitată de efectele secundare pe care le asociază: ameţeală, slăbiciune musculară, somnolenţă.

Acidul valproic, litiul si carbamazepina prezintă un risc crescut de malformaţii la făt şi din această cauză ele trebuie oprite la femeile care au rămas gravide sau care intenţionează să aibă un copil. În acest caz, poate fi utilizată lamotrigina, tot un stabilizator al dispoziţiei, cu eficacitate mai mică decât litiul sau acidul valproic dar cu un risc mai scăzut de malformaţii congenitale.

În cazurile severe poate fi ales un medicament antipsihotic sau o terapie combinată: stabilizator al dispoziţiei si antipsihotic.În episodul maniacal medicamentele antipsihotice cel mai frecvent folosite sunt: olanzapina, quetiapina şi aripiprazolul.
Pentru a preveni reapariţia unor episoade maniacale şi astfel riscul de cronicizare a bolii, durata tratamentului va fi de cel puţin 2 ani cu medicaţia care și-a dovedit eficacitatea în tratarea ultimului episod maniacal.