Dependența de alcool
Dependenţa de alcool se caracterizează prin prezenţa toleranţei (pacientul are nevoie de cantităţi tot mai mari de alcool pentru a obţine acelaşi rezultat), a simptomelor de sevraj (tremor, transpiraţii, senzaţie de greaţă, insomnie, stare de nelinişte, anxietate şi altele) sau a unui consum compulsiv (pacientul nu mai poate controla cantitatea, timpul pe care îl petrece bând sau consecinţele, pe care le are utilizarea excesivă a alcoolului). Dependenţa de alcool este văzută, de populaţia generală, ca apărând atunci când pacientul are simptome de sevraj.
Dependența de alcool nu este o parte a vieții tale. Trateaz-o!
Un astfel de diagnostic este posibil şi în lipsa unei dependenţe fizice; acestui grup de pacienţi, care se caracterizează printr-un consum compulsiv, le este la fel de greu să renunţe la alcool ca şi celor cu simptome de dependenţă fizică, principiile de tratament, pe termen lung, fiind identice pentru ambele categorii de bolnavi.
Criterii de diagnostic
Cel puţin 3 din următoarele situaţii au fost prezente în ultimele 12 luni:
1. Toleranţă la alcool definită ca:
• o cantitate semnificativ crescută pentru a ajunge la intoxicaţie (stare de ebrietate),
• aceeaşi cantitate de alcool are un efect diminuat considerabil.
1. Sevraj la alcool.
2. Alcoolul este consumat în cantităţi mai mari sau pe perioade mai lungi de timp decât era preconizat.
3. Preocupare crescută sau eforturi lipsite de succes de a controla consumul de alcool.
4. Pacientul pierde mult timp bând sau refăcându-se după consumul de alcool.
5. Activităţi sociale, profesionale sau recreaţionale importante sunt abandonate sau reduse din cauza consumului.
6. Utilizarea excesivă a alcoolului este continuată în ciuda unor probleme de ordin fizic sau psihic cauzate de acesta.
Tratament
Odată ce simptomele de sevraj au fost tratate (atunci când ele există), principalul obiectiv al terapiilor este de a preveni reapariţia consumului (recăderile).
La pacienţii dependenţi este obligatorie renunţarea la alcool pe durata întregii vieţi. Cantităţi mici de alcool, după ani de abstinenţă totală, sunt suficiente pentru a reveni la un consum excesiv.
Variantele de tratament medicamentos care previn recăderile sunt destul de limitate. Bolnavii cu dependenţă de alcool pot avea un beneficiu indirect de pe urma terapiei antidepresive, aceasta diminuând simptomele depresive sau anxioase care ar putea conduce la un nou consum. Sunt preferaţi inhibitorii recaptării serotoninei, atât pentru pacienţii a căror simptome au apărut odată cu întreruperea consumului, cât si pentru cei cu o boală psihică (depresie sau tulburare anxioasă) care a precedat utilizarea excesivă a alcoolului.
Benzodiazepinele se bucură de un sprijin redus în tratarea anxietăţii sau a insomniei ce urmează unui consum excesiv de alcool. Odată ce simptomele de sevraj au trecut (aproximativ 7 zile), benzodiazepinele trebuie luate cu precauţie, riscul de a dezvolta o nouă dependenţă, la un pacient deja dependent de alcool, fiind mare. Buspirona este o variantă mai bună de tratare a anxietăţii la aceşti pacienţi.
Disulfiramul este contraindicat când pacientul are insuficienţă cardiacă, boală cardiacă ischemică, polineuropatie sau boală de ficat. Dovezile eficienţei acestui medicament în prevenţia recăderilor sunt limitate; pacientul poate renunţa la disulfiram ca mai târziu să reia consumul de alcool.
Un alt medicament care poate aduce un beneficiu în prevenţia recăderilor este acamprosatul. Eficienţa lui este moderată, fiind utilizat împreună cu alte forme de terapie.
O importanţă deosebită în prevenirea consumului de alcool o are rezolvarea problemelor familiale sau a celor de sănătate; pacienţii dependenţi au frecvent astfel de probleme care contribuie la apariţia unei dispoziţii proaste sau a anxietăţii, fiind create astfel condiţiile pentru a reveni la un consum excesiv de alcool.
Urmarea pe o perioadă lungă de timp – cel puţin primele 12 luni, interval în care riscul de a reîncepe consumul de alcool este cel mai mare – a unei forme de psihoterapie contribuie în mod semnificativ la menţinerea abstinenţei. Terapia cognitiv-comportamentală este una dintre cele mai bune opţiuni; ea are la bază identificarea împrejurărilor, a persoanelor sau a sentimentelor care conduc la consumul de alcool, precum şi formarea abilităţilor de a face faţă acestor situaţii.
Alcoolicii anonimi sau terapii similare sunt alte variante de tratament, benefice în menţinerea abstinenţei; accesul la astfel de terapii este, din păcate, destul de limitat la noi în ţară. Contactul în mod regulat cu un specialist care să-l incurajeze pe pacient, în efortul său de a renunţa la alcool, şi care să-l ajute să depăşească momentele grele, inerente unei astfel de perioade, reprezintă, de asemenea, un avantaj semnficativ.
Pacienţii care urmează una din aceste forme de psihoterapie au un risc mai scăzut de a se reapuca de băut, iar, atunci când acest lucru se întâmplă, intervalul cu abstinenţă este mai mare faţă de pacienţii care nu urmează nicio terapie.
De 10 ani va propunem cel mai complex test psihiatric de screening
Echipa Nice
Ilinca Stoia
Psihiatru
Andreea Popescu
Psihiatru
Maria Ilie
Psihoterapeut
Andreea Tătar
Psihiatru
Carmen Niculae
Psihiatru
Alexandra Mariş
Psihoterapeut
Anca Bloţ
Psihoterapeut
Ana Arhip
Psihoterapeut
George Nicolescu
Psihoterapeut
Alexandru Bondar
Psihiatru | Director medical
Mihaela Gheorghiaș
Psihiatru
Ioana-Cosmina Terente
Psihoterapeut
Cristian Mușat
Psihoterapeut
Raluca Crișan
Psihiatru
Programări flexibile, tratament imediat.